CUM NE PURTAM CU COPIII

Am vazut de-a lungul timpului copii intelepti, cu ochi de oameni mari, care inteleg viata matur, doar ca nu se pot exprima la nivelul cunoasterii lor. Am simtit ca acesti ochi transmit si vorbesc la nivel interior mai mult decat am putea transmite noi parintii, uneori, prin cuvinte. Si am inteles ca putem invata de la EI, copiii nostri, repere morale ca: Iubirea, Simplitatea, Adevarul, Curatenia si Intelepciunea.
In general noi, adultii, incercam sa ne pregatim copiii pentru viata inca de la varste fragede, pentru a-i cali, invatandu-i principiile cu care si noi am fost educati si disciplinati; nu cred ca exista parinte care sa nu se fi plans vreodata ca propriul copil nu asculta, nu intelege, nu vrea sa se conformeze educatiei pe care incercam sa le-o oferim copiilor! Si eu am facut asta de atatea ori… Este normal sa dorim sa le transferam copiilor nostri cat mai multe dintre cunostintele acumulate prin experienta proprie, de-a lungul anilor. In realitate insa, ii limitam pe acesti copii minunati, folosind dogmele care ne-au limitat si infricosat si pe noi in copilaria noastra.
Este corecta intentia noastra de a trasa limite copilului nostru, dar mult mai important este sa-l invatam pe el sa aleaga intre acestea, sa-si foloseasca propria perceptie si intuitie in a ALEGE, sa-I invatam sa devina puternic si adevarat, oferindu-i baza de care are nevoie pentru a-si face propriile alegeri in viitor!
Daca am putea realiza cat mai devreme in timpul vietii ca scopul profund pentru care ne nastem este acela de a evolua interior, de a slefui “diamantul” nepretuit care este sufletul, de a intelege ca tot ceea ce facem si emitem catre exterior provoaca consecinte inclusiv pentru noi, am scapa de multe suferinte si am invata lectiile inainte de a fi necesare! Bogatia, faima, valorile materiale ne sunt oferite ca “accesorii”, numai atunci cand acestea nu reprezinta un pericol pentru evolutia noastra si numai daca faptele noastre anterioare genereaza aceste drepturi… Pentru un om atasat de bogatie, este normal ca primind-o, ar fi atat de preocupat sa o mentina, incat ar putea deveni foarte agresiv, pentru a pastra valorile materiale acumulate; de aceea, el va putea avea acces la bogatie numai cand isi va vindeca atasamentele fata de bani. La fel, orice atasamente se dezvolta de-a lungul vietii, ne reduc de fapt accesul catre aceste valori. Solutia este o stare de echilibru si preocuparea permanenta pentru evolutia interioara, care este obiectivul suprem al fiecaruia dintre noi. Intelegand acest fapt, ne facem un mare bine, declansand un suvoi de iubire, armonie, intelegere si primind acces la tot ceea ce ne face fericiti! Copiii reprezinta un mare DAR de la Dumnezeu, pentru ca ne permit invatarea intr-un mod placut a lectiilor pentru care ne-am nascut – prin ei putem dezvolta sufletul si chiar invatam mai usor, convinsi fiind ca noi suntem cei care le oferim permanent cunoastere copiilor nostri!
Ma amuza si acum cand ma gandesc la un moment din trecut, cand fetita mea, Ana, avea cam 3 ani. O tot grabeam sa ajungem la gradinita si mi-era rusine ca ne tot situam printre intarziati. La un moment dat, vazand ca iar intarziem, i-am spus Anei pe un ton agitat: “Trebuie sa ajungem, te rog sa sa te grabesti!” La care Ana, care mai gasea ceva de facut, cu o mina senina si acei ochi profunzi, m-a intrebat calm: “De ce TREBUIE, mama? Nimic nu trebuie pe lumea asta!” Mi s-au umplut ochii de lacrimi instantaneu si am inteles ca fiica mea tocmai imi oferise prima lectie de viata, cu cuvintele ei…
De multe ori rutina ne face insensibili, ne incetoseaza viziunea corecta pe care am putea s-o avem despre lume si viata. Incercand sa ne impunem in fata celor mici, convinsi fiind ca stim mai bine, riscam sa formam un copil rigid, cu sabloane si nepregatit sa ia decizii mai tarziu – ulterior va cauta acea impunere din exterior, probabil prin viitorul partener de viata. Dar noi ne dorim sa formam copii puternici, cu personalitate, pregatiti sa ia decizii prin analiza proprie. Pot acum recunoaste ceva ce mi se pare important: pana la nasterea fetitei mele, nu eram atat de preocupata de evolutia spirituala pentru ca o consideram facultativa, ca pe ceva important in prag de batranete… Incet incet, crescand-o pe Ana, am inceput sa inteleg (alaturi de ea si prin ea) ca de fapt, acesta este obiectivul major al vietii fiecaruia dintre noi si cautand, invatand, experimentand, pot sa va spun acum ca toate celelalte bucurii sau obiective ale vietii sunt iluzorii si ne ofera bucurii efemere – adevarata crestere care ne ofera o fericire durabila, daruindu-ne acces la toate celelalte valori dorite de noi fara a mai face eforturi considerabile, este evolutia sufleteasca. Incepand cat mai repede aceasta crestere, primim mai devreme acces la frumusete, bani, faima, liniste, iubire, armonie cu cei din jur. Intelegand acest paradox (ca tot ceea ce ne doream anterior vine evoluand interior, prin crestere sufleteasca) am putea castiga timp pretios, incepand cresterea aceasta inca din copilarie, cand suntem foarte aproape de fapt de adevaratele valori! De aceea este important sa invatam copii sa foloseasca marea bogatie interioara cu care se nasc si sa-i ajutam sa inceapa evolutia cat mai devreme. Practic, evolutia sufleteasca despre care vorbesc inseamna dezvoltarea valorilor interioare ca: iubire, iertare, generozitate, armonie, intelegere, blandete, intelegand ca fiecare ne nastem cu propriile misiuni si nu avem nevoie de lupta si agresivitate pentru a ni le implini. Nu avem nevoie de invidie, gelozie, frica, ura, razbunare, pentru ca toate acesta genereaza nefericire si plati ulterioare pe masura actiunilor noastre. Viitorul se contureaza prin ceea ce facem AZI, asa ca depinde cu totul de noi sa-l facem cat mai frumos!
Copiii pot mentine mai mult timp legatura cu ingerii de lumina si in cele mai multe cazuri ei pot vedea entitatile de lumina – mai ales bebelusii, care au cele mai puternice canale de comunicare cu acestea; mi-aduc aminte ca am observat intr-o zi, in parc, un bebe ai carui parinti erau preocupati de o discutie aprinsa, iar micutul, in carut, avea lumea lui: zambea unor fiinte imaginare, le urmarea cu privirea, gangurea si apoi iar zambea… Copiii vad ingerasii si, pentru ca nu au inca pacate, greseli, nu au sabloane, nu mint, nu incalca Legile Divine, au acces la o lume mult mai curata si la informatii mult mai clare si simple. Bineinteles ca – este valabil pentru fiecare dintre noi – cu cat pastram mai curate structurile noastre fizice, mentale, sufletesti (adica invatam sa gandim, simtim, vorbim, actionam mai curat manifestand bunatate, iubire, compasiune si intelegere – am dat multe exemple in cartea “7 Pasi Rapizi Catre Evolutie” cat si in “Legile Divine”) cu atat mai mult ne creste capacitatea de a intelege mesajele ingerilor nostri pazitori, care se pot exprima prin intermediul prietenilor, parintilor sau, de ce nu, al unor persoane cu totul necunoscute si chiar direct… Trebuie sa invatam sa analizam fiecare mesaj care vine catre noi: fie ca este o realizare, care ne transmite mesajul ca am facut ceea ce este corect intr-o anumita directie, fie ca este vorba de o problema, nereusita, sau chiar un accident. Solutia este sa ne intrebam ce nu este in regula cu NOI, ce nu facem bine si nu sa-I acuzam pe cei din jur; pana la urma, tot ceea ce vine catre noi este ceea ce atragem, prin ceea ce facem…
Se stie ca atunci cand un copil vine pe lume, trebuie sa parcurga tranzitia dintre lumea volatila, usoara, blanda de dincolo (in existenta sufleteasca) si sa se adapteze lumii grosiere, materiale, a existentei “in trup”, de pe Pamant. Simpla trecere din zona astrala in cea materiala este foarte dificila si de accea bebelusul are nevoie de multa iubire din partea mamei si a celor din jur – de aceea ei si plang foarte des la nastere. Insa, odata cu intruparea fiecarui suflet, vin si entitati de lumina (ingerasi) care ajuta trecerea si fac adaptarea mai usoara. De aceea bebelusii pastreaza foarte intens legatura cu entitatile de lumina, au mare nevoie de ajutorul acestora si de iubire.
Cand fetita mea avea cam 6 luni, a facut o viroza, cu febra mare. Plimbandu-ma cu ea in brate prin casa, in asteptarea doctritei pediatru, nu am avut o alta idée mai buna decat sa ma rog Maicii Domnului (asa am simtit ca pot face ceva pentru copil) sa o ajute pe micuta sa se insanatoseaca. Tot murmuram cu cuvintele mele rugaciunea si cu ochii la Ana, am vazut-o deodata ca urmarea cu privirea ceva in aer si apoi a inceput sa zambeasca, fascinata de ceea ce vedea, zambind fericita. Am simtit o stare de liniste si incredere si am stiut ca este totul in regula. M-am convins ca am primit ajutor si ca Ana il vedea…
In general copiii nu prea accepta impunerea si asta ne irita pe noi, parintii, pentru ca am vrea ca ascultarea sa mearga “ceas”. Consideram o lipsa de respect faptul ca odata ce am hotarat ceva, nu este ascultat imediat de catre copil. Insa m-am convins, vazand, cautand, auzind si citind, ca ascultarea copilului se bazeaza pe respectul castigat de noi in ochii acestuia, pentru felul in care comunicam cu ei. Si am gasit, prin incercari, o metoda simpla dar eficienta: cand vreau sa conving copilul sa faca ceva ce eu consider ca este neaparat necesar, ii ofer optiuni, dar ambele duc catre acelasi rezultat; spre exemplu, daca este ora mesei si as vrea sa o conving sa manance, o intreb: “vrei sa mananci acum, sau peste 10 minute?” Aproape intotdeauna fetita mea raspunde: “peste 10 minute”, avand convingerea si satisfactia ca ea a ales. Asa ne pregatim copiii sa ia decizii, treptat, fara sa le infrangem personalitatea si, in acelasi timp, obtinem rezultatul dorit. Insa este foarte important sa fim prietenii lor, sa-i sustinem cand au indoieli, cand ne cer ajutorul, cand au cate un esec si risca sa-si piarda increderea.
In acelasi timp, este important sa tratam copilul ca pe un partener de discutie, prieten, creditandu-l cu un tratament aferent unui om mare; este foarte mobilizator pentru copil, devine mai atent, mai responsabil, mai “complice” in a nu ne dezamagi.
Inca din copilarie si pana in prezent, am fost considerata drept o persoana cam prea blanda, calma, care nu foloseste impunerea -nu rezonez deloc cu agresivitatea pentru ca ma oboseste. Si probabil ca anumite persoane mai ferme si exigente pot spune ca acest mod nu este cel mai bun a fi folosit in educatia copiilor. Insa in ultimii ani (chiar zeci) au venit si vin pe lume suflete foarte puternice, evoluate, care trebuie crescute si ingrijite intr-un mod special, conform educatiei in lumina: ei au nevoie de informatie, blandete, prietenie dar mai ales de IUBIRE, pentru a putea sustine mai tarziu cu lumina lor lumea in care traim si pentru a-si indeplini misiunile pentru care au venit. Copiii de azi sunt mult mai greu de strunit, au multa forta, cunoastere si neastampar fata de cum probabil eram noi, parintii lor, in trecut… Asa ca va rog pe d-voastra, parintii sau bunicii mai exigenti, sa nu ma judecati prea aspru pentru ca pledez pentru un tratament plin de iubire si prietenie pentru copiii de azi – pana la urma noi parcurgem impreuna acest material si apoi hotaram fiecare in parte care este metoda potrivita pentru copilul nostru. Insa ceea ce stiu sigur si probabil ca de aceea am inceput sa scriu aceasta carte, este ca “am dat drumul rezervorului de iubire” de la Dumnezeu – o las sa curga neancetat, ca un suvoi nesecat catre copii, oamenii care imi citesc cartile, catre cei cu care interactionez si catre intreaga Planeta…. Si asa au aparut ideile acestei carti, pentru parinti si copii!
Initial am inceput sa scriu cartea de fata cu gandul sa generez cateva povesti frumoase, cu pilde, care sa-i ajute pe cei mici sa perceapa lucrurile in mod corect, sa-i faca sa inteleaga in mod placut ce inseamna binele, sa te comporti bine- sa gaseasca modelele pozitive care sa-i ajute in viitor. Inca din copilarie am visat in lumea frumoasa a povestilor, am invatat sa citesc cu gandul la povesti si am inceput sa povestesc cu gandul la pildele frumoase ale acestora.
Asa ca, dupa ce am inceput sa scriu primele randuri ale cartii, au inceput sa-mi vina idei, izvorate din zona aceea cea mai curata a sufletului, care este Scanteia Lui Dumnezeu in fiecare dintre noi; in consecinta, parca ideile mergeau catre o abordare bilaterala – am stiut ca mesajul trebuie sa ajunga in egala masura catre parinti, cat si catre copii.
Se spune ca ei, copiii, ne aleg pe noi ca parinti, pentru ca suntem cei mai potriviti (in alegerea facuta) sa ajutam acel suflet sa-si indeplineasca misiunea pentru care a venit. Asa ca “nu avem voie” sa-I dezamagim, sau mai bine zis, ar fi mare pacat sa facem asta.
Sunt convinsa ca, pe parcursul acestei calatorii impreuna, vom participa deschisi, cu tot sufletul, in actiunea de a intelege care este calea potrivita pentru copiii nostri, existenti sau viitori (uneori, in functie de ceea ce facem si gandim astazi, determinam venirea pe lume a viitorilor prunci). Nu exista o reteta unica, sigura, prin care sa stim ca oferim educatia perfecta pentru cei mici. Insa ceea ce-mi propun sa facem impreuna, este sa gasim solutia optima, in functie de personalitatea fiecarui parinte, copil, dar si de conjuncturile pe care ni le-am ales ca misiuni inainte de-a veni pe Pamant.
Ca si directii de actiune catre copiii nostri, va propun urmatoarele:
1. Sa intelegem copilul – sa descifram corect temperamentul copilului nostru
2. Sa ne respectam copilul – sa respectam unicitatea personalitatii copilului
3. Sa ne iubim copilul – invatandu-l valorile, dar si ce este minciuna, agresivitatea, rautatea, egoismul
4. Sa modelam copilul – sa-i modelam caracterul fara a-i incalca liberul arbitru
5. Sa-i castigam increderea – sa invatam sa capatam increderea copilului nostru
6. Sa-l ajutam la greu – sa-l ajutam sa depaseasca crizele (furie/plans)
7. Sa-i fim prieten – sa fim prieteni cu copilul nostru si cu «prietenii» lui imaginari
8. Sa motivam copilul – sa rasplatim/pedepsim copilul si sa intelegem implicatiile emotionale ale unui asemenea act
9. Sa-l invatam sa inteleaga – sa-l ajutam sa inteleaga mecanismul cauza-efect si “de ce”-urile
10. Sa-l invatam sa-si asume – sa ajutam copilul sa-si asume responsabilitatea actelor sale.
E bine sa intelegem ca daca acesti copii au venit pe lume catre noi, in mod sigur “avem treaba” cu aceste sufletele, trebuie si noi sa invatam alaturi de ei, prin ei si atunci ne vindecam greselile din trecut si ne indeplinim misiunile pentru care am venit in aceasta lume. Cel mai bine progresam facand bine altor persoane si copiii nostri sunt cei alaturi de care putem incepe sa fim mai buni, mai curati, mai pregatiti sa ne corectam greselile si putem sa crestem impreuna.
Stiu ca nu ne-am gasit in mod intamplator, stiu ca atunci cand ne propunem ceva, tot Universul coopereaza alaturi de noi, iar cauza copiilor este cea mai “nobila” dintre toate!
Mentiune: Acest capitol face parte din cartea “Decalogul Pentru Parinti Si Copii”, Claudia Nita Donca. Pentru mai multe detalii, va recomand cititrea cartii mentionate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *