LEGEA UNITATII

Legea Unitatii afirmă ca orice îşi are originea în întreg, aparţine întregului si cu totii UNUL suntem. La fel cum Dumnezeu nu poate fi divizat, nici o expresie a lui Dumnezeu nu poate fi separata de El. Fiecare este întreg şi complet, unic in felul lui. Nici o expresie a lui Dumnezeu nu are vreo lipsă şi toate expresiile lui Dumnezeu sunt Bune.

Aceasta lege ne invata, mai exact, ca atata timp cat noi, toti oamenii de pe Terra suntem desprinsi din Dumnezeu, avand in noi Scanteia Divina, exista o parte buna in fiecare dintre noi, oricat de jos am putea cobori la un moment dat prin involutie. Din moment ce fiecare dintre noi am fost creati ca si copii ai Lui Dumnezeu, cand facem rau unui alt suflet, facem rau intregului, de care apartinem si noi, adica indirect ne facem rau noua insine.

Chiar daca aparent fiecare dintre noi am venit pe pamant singuri, cu misiune proprie si obiective separate, la nivel profund, pe care sufletul nostru il simte, noi cu totii suntem legati, suntem frati si surori, ca si copii ai Lui Dumnezeu. Drept urmare nu face nici un sens sa ne lovim unii pe altii, sa ne facem rau, ca in mod indirect ne facem rau si noua insine si, asa cum am invatat din legea karmei, pana la urma tot ceea ce emitem se intoarce la noi.

Dumnezeu, expresia a Tot Ceea Ce Este, nu poate fi descris pe deplin. Dar, deşi nu-L putem descrie complet prin folosirea cuvintelor şi conceptelor, noi am primit la nastere Scanteia Divina a Lui Dumnezeu si astfel il putem “manifesta”, traind cu obiectivul de a ne “asemana” Lui, prin ceea ce gandim, spunem si facem.

 Trebuie sa invăţăm să vorbim direct cu El, din inima noastră –şi să-I cerem îndrumare sau ajutor. Aceasta este adevărata rugăciune. Ea vine din străfundul inimii şi este sinceră. Marii maestrii tibetani au o forma de rugaciune perfecta, care nu poate fi respinsa niciodata. Ei multumesc anticipat Domnului pentru ceea ce urmeaza sa primeasca, manifestand o credinta totala ca vor primi ceea ce au cerut. Rugaciunea acesta este ascultata ca o forma maxima de credinta, dar sigur, conditia este ca ceea ce ne dorim sa nu faca rau altor personae, ci se refera strict la binele si evolutia noastra.

Legea Unitatii spune că spiritul nostru trăieşte în Dumnezeu, face parte din intreg. In momentul in care intelegem toate acestea se va ridica “valul” de pe mintea noastra si vom vedea viata cu alti ochi, ajungand la echilibru, impacare, incredere, belsug si fericire.

Pentru a scapa de suferinta si frica trebuie sa invatam să respectam legătura cu esenţa creatoare din interior. Atunci când Îl găsim pe Dumnezeu în interiorul inimii şi minţii noastre, nimeni nu ne mai poate face rau si nici noi nu am putea face rau altcuiva, pentru ca il vom “manifesta” pe Dumnezeu, ca si copii ai Lui. Esenţa lui Dumnezeu se află in noi toti, pentru ca suntem cu totii innobilati de Scanteia Divina primita la nastere si facem parte din intreg.

Atunci cand il purtam pe Dumnezeu cu noi, in interiorul nostru, dispare si frica, pentru ca cine poate fi mai puternic decat noi impreuna cu Dumnezeu? Se spune ca nu exista boli incurabile, ci suflete imperfecte. Atunci cand suntem una cu EL, nimic nu ne poate face rau, nici o boala nu ne poate atinge, frica dispare si putem sa ne manifestam in toata frumusetea si curatenia noastra interioara. Sentimentul de noblete si fericire interioara care apare este atat de plin, incat ne oblige ulterior la trairi similar – apare o noblete sufleteasca la un alt nivel, care nu ne mai lasa sa “coboram”, pentru ca mai dorim acea stare de implinire si fericire. De fapt, evolutia sufleteasca ne ofera atata bucurie si implinire, incat vom realiza ca dorim sa ne hranim mereu cu aceasta senzatie de fericire.

Imi amintesc zambind de momentul in care, dupa cateva cursuri de invatatura spirituala si apoi practica, mi-am propus sa “aleg cu sufletul” tot ceea ce urma sa fac, pentru a respecta si manifesta Voia Lui Dumnezeu. Desi pare usor de filtrat tot ceea ce pleaca de la noi catre exterior (fie gand, vorba sau fapta), in realitate este destul de greu de aplicat, pentru ca obiceiurile acumulate in ani de viata se manifesta puternic, ca felul nostru de a fi. Si atunci, pentru a proceda in armonie cu ceea ce simtea sufletul meu in care mocnea o dorinta enorma de a evolua, de a manifesta Dumnezeul din interior, am ales sa elimin orice gand, vorba sau fapta care ar putea face rau in jur, urmand sa invat pas-cu-pas sa fac bine pentru mine si cei din jur. Daca nu puteam face numai bine, macar sa elimin raul, ceea ce am simtit ca era un pas urias inainte!

Treptat, am inceput sa evit persoanele care aveau ca singura placere in conversatie barfa celor din jur, am inceput sa nu ma las influentata de persoanele foarte pesimiste, incercand sa vorbesc mai mult despre ceea ce m-a impresionat in mod pozitiv la altii. Am invatat sa povestesc despre ceea ce m-a ajutat sa depasesc anumite momente grele in viata, am invatat sa fiu optimista si sa raspandesc optimism in jurul meu. Am invatat sa zambesc cu adevarat, din suflet, atunci cand simteam o emotie pozitiva si am constatat ca oamenii incep sa fie tot mai atrasi de discutiile cu mine si incet, incet, am invatat sa ma las pe mine de-o parte cand simteam pe cineva trist, in dificultate sau cumpana, incercand sa-l ascult cu sufletul si sa-I ofer sfaturile cele mai bune, vazute din exterior. Cred cu tarie ca fiecare dintre noi ne manifestam latura noastra pozitiva, calda si buna, dar am constatat ca ne vine usor sa fim asa cand ne simtim la adapost sau dupa ce am depasit momentele grele ale vietii. Insa cea mai mare bucurie interioara am simtit-o cand, in pragul propriilor momente grele, am reusit sa uit pe moment problemele cu care ma confruntam ca sa-I ascult pe cei care consideram ca au mai mare nevoie de cineva care sa le fie aproape. Si stiti care a fost rasplata mea? Dupa ce dadeam sfaturile pe care le consideram cele mai potrivite si incurajam persoana care trecea printr-un necaz, constatatm ca gaseam brusc solutia pentru propriile mele probleme, invatand ca atunci cand ajutam pe cineva din exterior, suntem rasplatiti foarte repede, mult mai mult decat ne asteptam, cu ceea ce avem nevoie. Aceasta este frumusetea vietii cand alegem sa lasam egoismul si ne hotaram sa ajutam un suflet, ne ajutam de fapt inzecit, insutit, inmiit chiar pe noi!

Atunci când trăim în conştiinţa unităţii, nu ne simţim separaţi de Dumnezeu sau de cei din jur care poate ca au fost candva parintii, fratii, copiii nostri. Aceasta este semnificaţia “raiului” pe Pământ, întrucât Dumnezeu este prezent inca din viata in trup, în inimile şi gândurile noastre. Cand vom ajunge dincolo vom intelege foarte clar aceste aspect, insa pe Pamant, afectati de lupta dintre Bine si Rau, ne este mult mai greu. Nimic nu ne poate lovi, pentru ca stim déjà ca ceea ce emitem azi, ne determina viitorul de maine. Daca realizam ca nu avem nevoie sa facem rau altora ca sa evoluam, ca nu suntem in competitie cu nimeni deoarece fiecare a venit cu propriile misiuni legate de ceea ce n-a reusit candva si ca toti suntem frati, ca fii ai Lui Dumnezeu, nu vom mai avea nevoie de invidie, egoism, rautate, orgoliu, suparare, pentru ca vom sti ca ceea ce primim este raspunsul la ceea ce emitem azi. Numai in mod aparent cei din jur ne sunt straini – in realitate am interactionat candva in trecut si ne intalnim “azi” ca o noua sansa de a corecta ceea ce am grsit candva; stiind toate acestea, ca nici o intalnire nu este degeaba si ca in mod clar ne este data o noua sansa sa corectam ceva din trecut, de ce sa ne irosim prin sentimente de lupta si razbunare? Numai cand nu intelegem, suferim…

Nerespectarea acestei legi atrage după sine starea de separare, de tristete si de a simti ca nu poti lupta pentru ceea ce-ţi doreşti. Mulţi oameni se simt singuri, izolaţi, abandonaţi de Dumnezeu de a cărui existenţă nici nu sunt siguri. Dacă suntem manifestarea umană a unui aspect dumnezeiesc, nu merită oare orice părticică din Dumnezeu să primească tot ceea ce e mai bun? Nu vorbim aici despre dorintele materiale ca: statut social, casa, masina, serviciu doar pentru ca ni se cuvine, ci despre a ne îngădui să merităm implinirea sufleteasca, fericirea armonioasa, plina de belsug si iubire, a unei vieţi echilibrate, împlinite, conştiente şi bogate, pentru că suntem aici ca să-L manifestam pe Dumnezeul din noi.

Poate ca stiati sau daca nu, va reamintiti, ca fiecare dintre noi venim pe lume cu trei obiective principale:

1 – să ştim cine suntem, dintr-o perspectivă sufleteasca (venita ca manifestare a Lui Dumnezeu) si fiecare defect (aparut din neincrederea in esenta noastra divina). Prin această explorare, ajungem nu numai să ne cunoaştem Sinele, ci începem să-L cunoaştem şi să-L înţelegem mai bine pe Dumnezeu, din moment ce noi suntem în Dumnezeu şi El e în noi. Probabil ca multi dintre noi, pe masura ce evoluam, ne punem aceasta intrebare existentiala, la care numai noi vom putea raspunde, explorand cu sinceritate sufletul, Scanteia Divina din noi.

Va dau mai jos un exemplu, exemplificat in istorioara cu talc de mai jos:

“Intr-un sat, moare la un moment dat sotia invatatorului si se duce in Rai; o intampina Sfantul Petru si o intreaba:

  • Cine esti tu?
  • Eu sunt sotia invatatorului din sat.
  • Nu te-am intrebat a cui sotie esti, spuse Sfantul Petru cu blandete. Cine esti tu?
  • Sunt mama a doi copii…
  • Nu te-am intrebat cati copii ai. Cine esti TU?
  • Nu stiu, spuse femeia incurcata, care traise mai mult ca sa-i ajute pe ceilalti.
  • Atunci, spuse Sfantul Petru, mergi inapoi pe Pamant si incearca sa afli cine esti TU, aceasta este misiunea ta.”

2 – să ne indeplinim misiunea personala înseamnă să ne descoperim adevaratul EU in interior si apoi sa traim fiecare aspect al vieţii în armonie şi în concordanţă cu acea misiune. Indeplinindu-ne misiunea sufletului, ne lăsăm însemnul unic asupra lumii şi creem în mod conştient o moştenire pentru generaţiile viitoare. Asta inseamna sa descoperim harurile (talentele) cu care am venit, sa le folosim si sa primim altele ca rasplata pentru ceea ce facem bun. Fiecare este bun la ceva si acel ceva are legatura cu misiunea lui personala pe pamant… nimeni nu poate spune cu certitudine ce misiune are alt om de langa el, insa fiecare dintre noi simtim imbolduri de a ne dedica anumitor activitati, care au legatura cu misiunea personala. Spre exemplu unele femei vin doar cu misiunea principala de a naste un copil care are un rol important in viitorul omenirii, altii vin cu misiuni mai complexe, artistii vin poate cu misiunea de-a aduce bucurie, cunoastere in jur, altii pentru a vindeca. Trebuie sa ne descoperim fiecare propria misiune invatatnd sa ne ascultam sufletul.

Aici mi se pare util exemplul personal al unui maestru spiritual care scria tot ceea ce I se parea relevant in viata, inclusiv despre greselile lui, pe care le recunostea in mod deschis, dar si despre tot ceea ce invatase de-a lungul anilor intregi de incercari si evolutie. La un moment dat, a fost intrebat de cineva cum s-a apucat de scris si cum a descoperit acest har, dar si misiune, in acelasi timp… Raspunsul a fost foarte interesant: “Scriu in primul rand pentru ca cine vrea, sa poata sa invete, dar si pentru ca la urmatoarea mea trecere prin viata, sa nu iau totul iar de la capat, ci sa castig timp si sa pot beneficia de propriile invataturi din aceasta viata. Ceva ma va atrage catre propriile mele carti si ma voi trezi!” No comment…

3 – învăţarea si asumarea lecţiilor înseamnă să invatam din fiecare lectie in parte si sa acceptam fiecare experienţă ca pe o sansa de evolutie. Fiecare interacţiune cu lumea din jurul nostru ne oferă un dar. Avem sarcina să cunoaştem darul sau lecţia, s-o primim şi s-o folosim in continuare pentru largirea experientei acumulate.

Iata mai jos si o poveste cu talc care ilustreaza modul in care evolutia inseamna sa invatam din fiecare greseala, chiar si mai tarziu, uneori:

„Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse: – Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

– Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:

– Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele. N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

– Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ? – Nu! – a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Mergi in pod si fa ce ti-am spus!

A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tatal ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate … Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina. – Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ? – Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?

Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.

De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai-nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de cei dragi si sa ii ajuti.”

Când invatam sa ne concentrăm viaţa asupra acestor trei sarcini, nu se mai pune problema că merităm să ni se împlinească visurile, ci, mai degrabă, că avem responsabilitatea să le realizăm!

Capitolul Legea Unitatii face partea din cartea „Legile Divine” (Claudia Nita Donca). Pentru mai multe detalii, va recomand citirea cartii mentionate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *